Geodezice

Realizare a planurilor topografice

 

Este o ramură a științelor măsurătorilor terestre. Aceasta se ocupă cu efectuarea de măsurători asupra unor suprafețe de teren, unități cadastrale, forme de relief ori a altor elemente, cu studiul metodelor de măsurat, precum și cu analiza instrumentarului și apărăturii necesare desfășurării activităților. Rezultatele măsurătorilor topografice se concretizează în întocmirea hărților, planurilor topografice, la diferite scări de proporție, precum și ale profilelor ori tabelelor cu date măsurate.

Ridicări topografice pentru proiectare

 

Măsurătorile de teren și reprezentarea lor pe plan se numesc ridicări topografice. Rezultatul concret al unei ridicări topografice este planul topografic sau harta topografică, pe care punctele de pe suprafață terestră sunt redate prin cele trei coordonate x, y, h, adică atat în plan cât și în spațiu. Studiul topografic sau ridicarea topografică prezintă situația reală din teren. Studiul topografic se întocmește fie la solicitatea autoritaților avizatoare sau a autorității publice locale (primărie) și poate fi menționat în certificatul de urbanism, fie la solicitarea unui investitor, persoană fizică, juridică sau instituție publică. Ridicarea topografică poate fi necesară pentru: Construcții civile, Construcții industriale, Infrastructură rutieră/de căi ferate, Rețele edilitare, Parcuri industriale, Planuri urbanistice zonale – PUZ, Planuri urbanistice de detaliu – PUD, Planuri urbanistice generale – PUG.

Trasări a axelor construcțiilor

 

Una dintre primele greșeli atunci când începeți construirea casei mult visate sau a unui proiect ce implică o construcție este necontractarea unui topograf autorizat pentru trasarea axelor construcției.
Prin procesul de trasare a axelor construcției se transpune planul întocmit de către arhitect în teren.

Executarea trasării se finalizează printr-un proces-verbal de trasare, semnat și ștampilat.

Fie că este un proiect mic de trasare a axelor unei case cu un nivel de înălțime sau de trasarea unui bloc, a unei hale sau alt tip de construcție, trasarea este necesară. Beneficiarii lasă în seama constructorilor acest lucru, iar aceștia se rezumă prin a trasa construcția cu ruleta . Acestă metodă de trasare conduce către mai multe erori care inițial sunt greu sesizate. Începerea greșită a construcției provoacă probleme pe toată durata de execuție și exploatare. Pentru construcțiile cu regim mare de construire se recomandă trasarea axelor pe nivele.

Cote topografice

În topografie, cota este înălțimea unui punct de pe teren față de un plan orizontal de referință, de obicei un nivel hidrografic sau nivelul zero mediu al mării. În funcție de planul de referință folosit, cotele topografice sunt:

  • cotă relativăsau convențională, care reprezintă cota stabilită dintre o suprafață de nivel oarecare și suprafața de nivel a punctului considerat;

cotă absolută sau altitudine a unui punct topografic, care reprezintă distanța pe verticală între suprafața de nivel zero și suprafața de nivel ce trece prin punctul considerat

Contactează-ne